Randament definitie. Formula de calcul, interpretări
Randament – Definiție
Randament este termenul utilizat pentru a descrie eficienta energetică a unui sistem. Randamentul este exprimat prin raportul dintre energia utilă şi energia consumată. Randamentul se notează cu litera mică η – eta din alfabetul grecesc.
Randamentul – exemple
Randamentul unei centrale termice este exprimat ca raportul dintre energia consumată (exprimată în kWh) şi energia utilă (căldura) care ajunge efectiv în locuinţă prin intermediul radiatoarelor. La o centrală termică, diferenţa între energia consumată şi energia utilă se traduce prin pierderile înregistrate la nivelul coşului de fum.
Randamentul unei centrale termice moderne este cuprins între 92 % şi 95 %.
Randamentul unui motor Otto (cu combustie internă pe benzină), este cuprins între 25%-35%. Asta înseamnă că, între 25% și 35% din energia produsă prin arderea benzinei se transformă în lucru mecanic sau invers, între 65% și 75% din energia consumată este transferată în mediul înconjurător prin radiatorul mașinii (folosit la răcirea motorului).
Motoarele diesel sunt un pic mai eficiente, randamentul acestora ajungând până la 45%.
În general, randamentul este subunitar. Acesta se poate exprima sub forma unui număr subunitar (cuprins între 0 şi 1) sau a unui procent.
Există şi sisteme cu randamentul 1 sau foarte apropiat de 1. În această categorie intră aparatele de încălzit electrice. Energia electrică consumată se transformă în căldură cu un randament de aproximativ 99,99 %.
Din acest punct de vedere, nici un aparat electric de încălzit nu este mai performant decat altul. Un kWh de energie electrică se va transforma întotdeauna într-un kWh de căldură.
Mai multe informaţii despre randament sunt disponibile aici.