Piatra de la Rosetta

Piatra de la Rosetta (Rosetta Stone),  reprezintă un fragment dintr-o stelă egipteană datând din anul 196 î.Hr, fragment ce a stat la baza descifrării scrierii hieroglifice.

Piatra de la Rosetta este realizată din granodiorit  şlefuit (o rocă intermediară între granit şi diorit)  pe care sunt  inscripţionate 3 texte identice cu 3 tipuri diferite de caractere.

Primul text prezent pe  piatra de la Rosseta (de sus în jos), este scris cu hieroglife şi conţine 14 linii, al doilea text este scris folosind caractere demotice şi are 32 de linii, cel de al treilea text este compus din 53 de linii şi este scris  folosind alfabetul grecesc.

În anul 196 î.Hr., Egiptul se afla sub conducerea regelui Ptolemeu V din dinastia Ptolemeilor. În acea perioadă, scrierea hieroglifică era folosită de preoţi, caracterele  demotice erau utilizate în scrierea  curentă (populară), iar limba greacă era folosită cu precădere în administraţie.

Piatra de la Rosetta – O scurtă istorie

Piatra de la Rosetta, cu lungimea de 112,3 cm, lăţimea de 75,7 cm şi grosimea 28,4 cm, a fost găsită în iulie 1799 de către un muncitor ce lucra sub supravegherea soldaţilor lui Napoleon Bonaparte la extinderea unui fort de lângă localitatea egipteană Rashid (Rosetta), aflată pe malul stâng al Nilului, la 54 km de Alexandria.

Piatra a fost arătată de muncitor (Dauthpol pe numele său) căpitanului francez ce conducea lucrările – Pierre-Francois Bouchard. Văzând cele trei texte, acesta s-a entuziasmat  la ideea că ele ar putea fi identice, ceea ce putea duce (cu ajutorul textului din limba greacă) la descifrarea scrierilor hieroglifice omniprezente în Egipt.

Francezii au dus piatra din Rosetta  la proaspătul înfiinţat Institut Naţional din Cairo. Unul din generalii lui Napoleon, bun cunoscător de  greacă, a reuşit să traducă textul ce era scris în această limbă.

Inscripţia redă un decret al consiliului preoţilor regelui Ptolemeu V (atunci în vârstă de 13 ani) cu ocazia primei aniversări a încoronării acestuia. Al doilea text a fost identificat ca fiind scris cu caractere demotice, de asemenea o enigmă în acea perioadă.

Napoleon a ordonat ca inscripţiile de pe Piatra de la Rosetta să fie copiate şi trimise la diverse universităţi din Europa spre a fi studiate.

În 1801, francezii au fost învinşi de britanici, astfel că, în februarie 1802 piatra de la Rosseta a ajuns la Londra, unde a fost expusă pentru puţin timp la Societatea de Anticariat.

În acelaşi an, Regele George al- III-lea a dispus printr-un decret ca piatra de la Rosetta să fie transferată la British Museum unde se află şi astăzi.

Descifrarea hieroglifelor

Deoarece Rosetta Stone nu a fost găsită întreagă, din cele 14 rânduri ale textului superior, scris cu hieroglife, lipsesc părţile de început şi sfârşit.

De asemenea, din acest text lipseşte un număr necunoscut  de rânduri întregi aflate în partea superioară. Din cele 32 de linii scrise cu caractere demotice, aproape jumătate sunt incomplete. Din cele 54 de linii scrise în greacă, 26 au sfârşitul incomplet.

În aprilie 1802, reverendul Stephen Weston a tradus în engleză varianta greacă a textului. Acesta făcea referire la celelalte două texte inscripţionate pe piatra de la Rosetta, ca fiind scrise în graiul zeilor (versiunea hieroglifică) şi în  graiul cărţilor (versiunea demotică).

Primele încercări de descifrare au fost făcute pe versiunea în demotică, datorită faptului că, aceasta prezenta similarităţi cu scrierea arabică şi părea a fi alfabetică.

În 1802, Sylvestre de Sacy a reuşit să găsească corespondenţa între unele nume proprii din versiunea în greacă şi cea în demotică. Diplomatul suedez, John David Akerblad, a găsit toate corespondenţele între numele proprii din versiunea în greacă şi cea în demotică.

Deoarece, toate erau scrise alfabetic, acesta a făcut presupunerea eronată că scrierea demotică este o scriere strict alfabetică. Această lucru l-a împiedicat  să mai facă alte descoperiri cu privire la piatra de la Rosetta. În următorii 10 ani, foarte mulţi farsori şi impostori au pretins faptul că au descifrat scrierea hieroglifică.

În fapt, încă din secolul 17 foarte mulţi savanţi au pretins acest lucru. Singura descoperire valabilă în acest sens, până la găsirea pietrei din Rosetta, a fost făcută în secolul 18 de arheologul german Georg Zoega. Acesta a facut observaţia (foarte valoroasă mai târziu) că, în scrierea hieroglifică, grupul de hieroglife ce corespunde unui nume propriu este încadrat într-un dreptunghi cu colţurile rotunjite (cartuşe).

În 1814, fizicianul englez, Thomas Young, bun cunoscător al limbilor arabă, persană, etiopiană şi turcă, a dedus faptul că, scrierea hieroglifică trebuie citită de la dreapta spre stânga (toate păsările şi animalele ce întruchipau hieroglifele sunt îndreptate cu faţa spre stânga).

Acesta a mai raţionat faptul că, în situaţia în care, în scrierea hieroglifică trebuie menţionat un nume străin, atunci acesta va fi scris fonetic. Cu ajutorul cartuşului lui Zoega, acesta a reuşit să identifice în textul scris hieroglific numele lui Ptolemeu V. Din acest punct, Young a renunţat să mai caute sensul hieroglifelor.

Jean Francois Champollion, cel ce avea să dezlege misterul hieroglifelor, s-a născut pe 23 decembrie 1790 la Figeac, Franţa. De mic a dovedit un talent înăscut pentru învăţarea limbilor străine.

La vârsta de 11 ani a fost dus de fratele său Jacques-Joseph să studieze la Grenoble. La vârsta de 16 ani, Champollion cunoştea limbile greacă, latină, ebraică, arabă, persană, sanscrită şi coptă. La vârsta de 17 ani a ajuns la Paris ca student al lui Sylvestre de Sacy. De la acesta a aflat de piatra de la Rosetta şi de modalitatea în care hieroglifele pot fi descifrate.

Pe 21 decembrie 1821, comparând cele 1419 hieroglife cu cele 486 cuvinte din textul în limba greacă, Champollion a descoperit faptul că, hieroglifele trebuie să reprezinte elementele fonetice sau literele unui sistem alfabetic.

Faptul că, în textul cu hieroglife apărea de 6 ori cartuşul ce conţinea numele lui Ptolemeu, nu a fost de ajuns. O altă descoperire făcută de către arheologul britanic W.J. Bankes în 1815 la Philae în Egipt,  ce consta într-un obelisc cu un text scris şi în greacă şi în scriere hieroglifică, i-a permis lui Champollion să descifreze misterul.

Pe 27 Septembrie 1822, Champolion a comunicat Academiei Franceze marea descoperire.  În textul de pe obeliscul de la Philae scris în limba greacă, apar numele Cleopatra şi Ptolemeu. Champollion a recunoscut cartuşul ce conţinea numele Ptolemeu, acesta fiind identic cu cel de pe piatra din Rosetta. Apoi a identificat cartuşul cu seria de hieroglife corespunzătoare numelui Cleopatra.

Deoarece ambele cuvinte:

 PTOLEMEU

CLEOPATRA

conţin literele E, L, O, P, T,  Champollion  a reuşit să identifice  în cartuşele ce simbolizau cele două nume, hieroglifele corespunzătoare acestor litere. Utilizând apoi şi alte nume proprii prezente în cele două texte, Champollion a reuşit să descifreze scrierea hieroglifică.

Lui Champollion nu i-a fost recunoscut acest merit decât la 34 de ani de la moartea sa, atunci când a fost descoperită o altă inscripţie mult mai lungă decât cea prezentă pe Rosetta Stone, numită “Decretul de la Canopus”, text ce avea să confirme în totalitate spusele sale.

Acest articol se bazează în mare  pe informaţiile prezente într-un document NSA scris în 1970 de LAMBROS D. CALLIMAHOS, document  ce a fost declasificat în 2004.

Mai multe informaţii despre piatra de la Rosetta găsiţi aici.