O istorie a motoarelor de cautare
O istorie a motoarelor de cautare
EXCITE
A fost creat în 1993 de cinci studenţi (Graham Spencer, Joe Kraus, Ben Lutch, Mark Van Haren, Ryan McIntyre şi Martin Reinfried) la Universitatea Stanford,California în cadrul unui proiect de curs denumit Architext Software. Devenit Excite, acesta a falimentat în 2001. În prezent 3 dintre fondatori sunt angajaţi Google, 2 sunt întreprinzători particulari iar ultimul este specializat în jocuri pe calculator.
YAHOO – Yet Another Hierarchical Officious Oracle
A fost creat în 1994 (din nou) în campusul Universităţii Stanford, California de doi studenţi (David Filo and Jerry Yang), iniţial pentru a putea ţine evidenţa link-urilor WWW cu informaţii folosite pentru elaborarea lucrării de doctorat. A fost lansat la început sub denumirea de „Jerry and David’s Guide to the World Wide Web” însă a fost redenumit ulterior YAHOO acronim pentru (Yet Another Hierarchical Officious Oracle). Vestea s-a răspândit pe www, astfel încât, în toamna lui 1994 site-ul a fost accesat într-o singură zi de 100.000 de vizitatori. În 1995 s-a fondat Yahoo! Inc. care a ajuns astăzi să fie accesat lunar de peste 350 milioane de utilizatori, fiind al doilea motor de căutare după Google.
ALTAVISTA – A view from above
La pătrunderea INTERNETULU pe scară largă în România, undeva în anul 1996, cel mai utilizat motor de căutare era Altavista. Lansat pe 15 Decembrie 1995, de către cercetătorii de la Digital Equipment Corporation’s Western Research Laboratory din Palo Alto, California, a furnizat din prima clipă o bază de date indexabilă ce conţinea peste 16 milioane de documente. La sfârşitul zilei de 15 Decembrie 1995, peste 300.000 de utilizatori vizitaseră pagina Altavista. După primul an de funcţionare Altavista servea peste 19 milioane de cereri de căutare zilnic. Pe parcursul timpului Altavista a patentat foarte multe idei cu privire la căutarea pe INTERNET. În 2003 Altavista a fost achiziţionată de Ouverture pentru 140 de milioane de dolari. La sfârşitul lui 2003, Yahoo a cumpărat Ouverture, astfel încât Altavista a sfârşit prin a avea “motorizare” Yahoo.
HOTBOT
Lansat în Mai 1996 de către Wired Magazine, HotBot a devenit în scurt timp un motor de căutare apreciat care avea în spate bazele de date Inktomi, LookSmart şi din 1999 Open Directory. Lycos a achiziţionat HotBoot în 1998 şi pentru patru ani a aplicat tehnici greşite de marketing şi de promovare care au dus compania aproape de faliment. Din 2002 a fost relansat iar în prezent oferă informaţii pe baza bazelor de date deţinute de Google şi Ask Jeeves (Teoma) – “motorizare” Google..
Domeniul google.com a fost înregistrat pe 14 Septembrie 1997 de Larry Page şi Sergey Brin, doi studenţi, atenţie tot laUniversitatea Stanford,California. Aceştia au avut ideea în 1996 în cadrul unui proiect, săindexeze paginile de INTERNET nu după numărul de apariţii al termenului de căutare în conţinutul lor ci după numărul de legături spre acea pagină provenite de pe alte pagini WWW. Acest lucru, stă de fapt la baza algoritmului PageRank – algoritmul de căutare al Google. Pe baza acestui algoritm, fiecare pagină web poate avea un anumit rang cuprins între 0 (minim) şi 10 (maxim). Cu cât rangul este mai mare, cu atât aceasta apare mai repede la o căutare pe WWW. Google Corporation a fost fondată în 1998 şi în decurs de 13 ani a ajuns cel mai cunoscut motor de căutare de pe WWW.
BING
Proprietate a gigantului Microsoft, Bing a fost lansat de către CEO Microsoft, Steve Ballmer pe 28 Mai 2009. Bing a fost mai întâi Live Search după care a fost redenumit MSN Search pentru ca apoi sa devină Windows Live Search. MSN Search a fost lansat în 1998 şi a depins până în 1999 de baza de date Inktomi. Din 1999 a avut “motorizare” Altavista. Începând din 2006, MSN Search a devenit Windows Live Search cu “motorizare” Microsoft. În 2009 Yahoo şi Bing au încheiat un acord pe 10 ani prin care Yahoo urmează să îşi schimbe motorizarea astfel încât aceasta să devină Microsoft. În schimbul acestui acord, Yahoo obţine 88 % din toată publicitatea pentru primii 5 ani.
La momentul actual, dupa cum am prezentat mai sus, toate căutările pe WWW sunt motorizate de Google, Yahoo si Microsoft, primele doua tehnologii fiind apărute la Standford University – California.