Marcare aur. Marca de titlu. Marca de garanţie. Marca de certificare
Marcare aur
Marcare aur. Conform legislaţei în vigoare, obiectele şi bijuteriile confecţionate din metale preţioase şi aliaje ale acestora, cu sau fără pietre preţioase, pot fi comercializate pe teritoriul României numai dacă sunt marcate. Pentru a putea fi comercializată, o bijuterie trebuie să poarte două mărci:
1. Marca de garanţie proprie a importatorului, producătorului intern sau, dupa caz, a vânzătorului cu amănuntul, înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
2. Marca de titlu, sau marca de certificare a Autoritătii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Modelul mărcilor de garanţie şi al mărcilor de certificare sunt stabilite prin ordin al preşedintelui Autoritătii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Bijuteriile marcate înainte de martie 2004, nu se marchează conform noilor prevederi. Modalitatea de determinarea titlului metalelor preţioase şi al aliajelor acestora, este precizată clar în legislaţia în vigoare, determinările efectuându-se numai în laboratoare specializate.
Marcare aur – marca de titlu
Marca de titlu – este un semn convenţional exprimat în miimi (vezi articolul Ce înseamnă miimi ?). Aceasta nu se înregistrează la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Mărci de titlu :
Marcarea aurului – marca de garanţie
Marca de garanţie – este un semn convenţional propriu importatorului, producătorului intern sau, după caz, a vânzătorului cu amănuntul, reprezentat în sistem alfanumeric. Marca de garanţie constă într-un grup aflanumeric format din două litere (una pentru Bucureşti), reprezentând codul judeţului unde persoana fizică sau juridică îşi are domiciliul sau sediul social şi un număr de mai multe cifre corespunzător numărului de ordine atribuit de ANPC comerciantului în judeţul respectiv. Dacă într-o societate, pentru marcarea bijuteriilor sunt desemnate mai multe persoane, identificarea acestora se face prin adăugarea unei litere mari de tipar după codul alfanumeric. Marca de garanţie se înscrie :
- pentru aur – într-o elipsă;
- pentru argint – într-un dreptunghi;
- pentru platină – într-un romb;
- pentru paladiu – într-un hexagon neregulat.
Marcarea aurului – marca de certificare
Marca de certificare – reprezintă semnul convenţional prin care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor certifică faptul că, titlul aplicat corespunde realităţii. Marca de certificare înglobează şi titlul metalului preţios sau al aliajului acestuia, care se redă în cifre romane, în partea din stânga a încadraturii mărcii de certificare, precum şi numărul de înregistrare la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a mărcii de certificare. Mărci de certificare :
Marcare aur – legislaţie
Prezentul articol a fost realizat în baza următoarelor acte normative:
- Ordinul preşedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 102 din28/04/2004, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 426 din12/05/2004pentru aprobarea Normelor tehnice de analiză şi marcare a metalelor preţioase şi aliajelor acestora.
- Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 37/2004, publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 195 din 5 martie 2004.
- Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 38/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 5 martie 2004.