functia NFC la telefoane

Functia NFC


NFC este o tehnologie de comunicaţii ce permite transferul de date prin cuplaj inductiv între două dispozitive  aflate la o distanţă de maxim 10 cm. Cu functia NFC, două smartphone pot schimba între ele diverse fişiere (fotografii, muzică, etc.).

NFC – Near Field Communication este o tehnologie definită  prin intermediul a două documente de standardizare : ECMA-340 (European Computer Manufacture Association) şi ISO/IEC 18092Near Field Communication Interface and Protocol-1 – (NFCIP-1).

NFC se bazează pe tehnologia RFID (Radio Frequency IDentificator)  – utilizată în sistemele de control al accesului ( de ex. cartelele de proximitate folosite la sistemele de acces tip interfon).

Standardul NFCIP-2 (ECMA-352 şi ISO/IEC 21481)  extinde specificaţiile NFCIP-1, acesta înglobând standardele ISO 14443 (A şi B), ISO 15693 şi  ISO 18092, astfel încât,  orice dispozitiv în standard NFCIP-2 este compatibil cu dispozitivele RFID –  un telefon mobil în standard NFC poate fi folosit pe post de cartelă de acces.

Descrierea NFC


NFC se bazează pe cuplarea inductivă (prin câmp electromagnetic) a două dispozitive ce operează în banda de frecvenţă 13,56 MHz. Raza de acţiune în standardul NFC este de maxim 10 cm. Conform standardului NFCIP-1, comunicarea între două dispozitive se poate realiza  în mod pasiv sau în mod activ.

  1. Modul pasiv – este similar cu standardul RFID. Un dispozitiv are rolul de cititor,  generând un câmp electromagnetic ce îl activează pe cel de-al doilea, cunoscut şi sub denumirea de tag (de la target – ţintă în limba engleză). Ţinta se activează şi modulează câmpul electromagnetic cu informaţiile corespunzătoare.
  2. Modul activ – ambele dispozitive sunt alimentate cu energie electrică, generând câmpuri electromagnetice de intensitate mică ce permit transferul de informaţii la viteze de 106, 212 sau 424 Kbps (kilobiţi pe secundă).

Standardul NFCIP-2 a fost introdus pentru a permite funcţionarea tuturor dispozitivelor ce operează în banda de 13,56 MHz. Un dispozitiv cu capabilităţi NFC în standard NFCIP-2, va fi compatibil cu toate dispozitivele ce operează în această bandă. Conform NFCIP-2, sunt definite 3 moduri de operare :

  1. modul emulare card – dispozitivul NFC se comportă ca un smart card, el lucrând în modulu pasiv, negenerând câmp electromagnetic;
  2. modul citire / scriere  – dispozitivul se comportă ca un cititor / scriitor de carduri, generând câmp electromagnetic pentru citirea / scrierea dispozitivelor NFC pasive.
  3. modul peer to peer – dispozitivele NFC comunică atât în mod pasiv cât şi în mod activ. Iniţiatorul (master) face o cerere de transfer şi aşteaptă ca ţinta (slave) să răspundă.

Tag-ul sau dispozitivul pasiv constă într-o antenă şi un circuit de memorie. Alimentarea acestuia este asigurată de curentul electric ce apare în antenă ca urmare a fenomenului de inducţie electromagnetică. Circuitul de memorie poate fi read-only (poate doar să fie citit), re-writable (reinscriptibil) sau writable – once (cu o singură scriere).

Antena pentru functia NFC

Utilizarea NFC

  1. Sisteme de control al accesului – dispozitivele cu functia NFC sunt utilizate pentru a permite accesul la diverse resurse. Sunt utilizate pentru accesul în clădiri, pentru activarea sau pornirea  diverselor echipamente – calculatoare, autovehicule, etc.;
  2. Sisteme de plăţi electronice. Telefoanele mobile cu functia NFC pot fi utilizate pentru efectuarea plăţilor la comercianţi. Informaţiile de pe cardul bancar sunt criptate în dispozitivul NFC, plata fiind posibilă prin simpla apropiere a acestuia de cititorul prezent la comerciant.
  3. Tag—urile NFC pot fi utilizate în aplicaţii de realitate augmentată, conţinând informaţii cum ar fi adresele URL. Tag-urile NFC sunt utilizate şi la realizarea cărţilor de vizită, numărul de telefon şi adresa fiind codificate prin intermediul acestora. Alte aplicaţii permit scrierea unor tag-uri cu diverse funcţii. De exemplu, sunt foarte utilizate tag-urile ce permit activarea alarmei pe telefonul mobil atunci când acesta este lăsat deasupra unui astfel de tag.
  4. Transferul de date. În modul peer to peer, două dispozitive cu functia NFC plasate unul lângă altul,  pot transfera informaţii  cu viteze de până la 424 Kbps.

Mai multe informatii despre functia NFC puteti afla aici

Comentariile sunt închise.

 DespreTot.info

DespreTot.info utilizează cookies pentru personalizarea conţinutului şi reclamelor. DespreTot.info distribuie către terţi informaţii cu privire la traficul efectuat de utilizatori în scopul îmbunătăţirii experienţei navigării pe site. Continuarea navigării pe acest site presupune acceptarea politicii cookies DespreTot.info.

×