Masina virtuala – Definiţie, exemple, utilizarea mașinilor virtuale
Masina virtuala – Definitie
Masina virtuala (vezi aici definiţia virtualizării) este o aplicaţie software ce simulează în totalitate modul de funcţionare a componentelor hardware ce alcătuiesc un sistem informatic (computer).
Iniţial, maşinile virtuale au fost utilizate pentru testarea unor aplicaţii software într-un mediu special destinat. În urma unor studii, s-a ajuns la concluzia că, un sistem de operare instalat pe un server clasic nu utilizează pe durata de viaţă a acestuia decât maxim 50 % din resursele hardware avute la dispoziţie, ceea ce rezultă într-o utilizare neeconomică. Din acest motiv, au fost create servere cu arhitecturi hardware multiprocesor, optimizate pentru virtualizare pe care să poată fi rulate simultan mai multe servere virtuale cu o eficienţă maximă.
Mașini virtuale – exemple
O masina virtuala este creată şi simulată cu ajutorul unor aplicaţii software specializate (soluţii de virtualizare). Cele mai utilizate soluţii de virtualizare sunt : VmWare, Microsoft (Hyper-V) și Oracle VirtualBox. VMware pune la dispoziție o soluție de virtualizare free – VMware Workstation Player. VirtualBox de la Oracle, este open source și gratuită.
La crearea unei maşini virtuale, utilizatorul poate specifica arhitectura hardware a acesteia (32 sau 64 de biţi), dimensiunea memoriei RAM, dimensiunea HDD, numărul de interfeţe de reţea, numărul de porturi USB sau interfeţe seriale, alte interfeţe sau porturi de intrare-ieşire.
După crearea şi salvarea configuraţiei maşinii virtuale, aceasta poate fi lansată în execuţie. Ecranul prezentat utilizatorului este identic cu cel al unui calculator fizic. Orice maşină virtuală are o secvenţă de boot în timpul căreia poate fi accesat şi configurat BIOS-ul.
Funcţie de arhitectura hardware setată pentru o maşină virtuală, se poate instala orice sistem de operare care suportă configuraţia respectivă. Sistemul de operare poate fi instalat de pe o imagine ISO încarcată în CD-ROM-ul virtual sau de pe CD-ul original introdus în unitatea CD-ROM a sistemului informatic pe care rulează maşina virtuală. Pot fi instalate sisteme de operare de la Microsoft (începând cu Windows 95 şi terminând cu Windows 10), sisteme de operare pe nucleu Linux sau UNIX, pe o maşină virtuală putând fi instalat chiar şi sistemul de operare Android.
Mașini virtuale – utilizare
După instalarea sistemului de operare, pe maşina virtuală pot fi efectuate orice tip de activităţi : instalarea de software, instalarea de dispozitive hardware (imprimante, scannere), imprimarea documentelor, copierea informaţiilor pe dispozitive de tip memory stick. Pot fi transferate fişiere între maşina virtuală şi computerul gazdă.
Maşinile virtuale sunt utilizate pe scară largă şi pentru rularea unor aplicaţii software deosebit de importante din domeniul bancar sau a unor aplicaţii de comandă şi control SCADA (vezi aici definiţia SCADA) utilizate în mediul industrial, atunci când nu este posibilă înlocuirea acestora cu versiuni actualizate care să permită rularea pe arhitecturile hardware şi sistemele de operare nou apărute.
De exemplu, sistemul de comandă şi control al unei centrale nucleare (vezi aici ce este o centrală nucleară) dată în exploatare în anii ‘90, poate utiliza aplicaţii software ce rulează pe sistemul de operare WINDOWS NT.
Deoarece componentele hardware au depăşit durata normată de exploatare, se impune înlocuirea acestora cu unele noi. Având în vedere faptul că procesoarele Intel Pentium I, pe care rulează aceste aplicaţii, nu se mai fabrică de mult, singura soluţie viabilă este virtualizarea întregului proces. Se va utiliza astfel o infrastructură hardware nouă (pentru virtualizare) unde vor rula maşini virtuale având instalat vechiul sistemul de operare WINDOWS NT.
În prezent, serviciile de virtualizare pot fi închiriate de la firme specializate. În baza unui contract se pot achiziţiona în cloud (vezi aici ce înseamnă cloud computing) putere de calcul şi spaţiu de stocare utilizate apoi pentru rularea unor maşini virtuale dedicate.